Amenzi în valoare de 130.000 de lei și avertismente sunt rezultatul unui control efectuat de inspectorii de Muncă din Dâmbovița, în luna iunie, privind respectarea legislației muncii în domeniile relațiilor de muncă, respectiv securității și sănătății în muncă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dâmbovița, Letiția Nistor, în luna iunie 2018, în domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 123 de controale în urma acestora 32 de angajatori fiind  sancționați cu amenzi însumând 130.000 de lei, dar și cu avertismente, neregulile constatate  fiind: muncă nedeclarată, negarantarea în plată a salariului minim brut pe țară, nerespectarea termenelor de înregistrare a Registrului de evidența salariaților (Revisal), lipsa evidenței orelor de muncă prestate de salariați. „Munca nedeclarată a fost depistată la 23 de angajatori, astfel: cinci persoane au fost identificate muncind fără încheierea contractelor individuale de muncă, 39 persoane nu aveau înregistrate contractele de muncă în Registrul de evidența salariaților (Revisal) în termenul legal, iar o persoană muncea în afara programului de lucru stabilit în contractul de muncă întocmit cu timp parțial”, ne-a declarat Letiția Nistor. „În aceste cazuri, angajatorii au fost sancționați cu amenzi în valoare de 100.000 de lei, aceste cazuri fiind întâlnite în transporturi rutiere, prelucrarea sticlei și confecționare de mobilă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ITM Dâmbovița. Activitatea privind securitate și sănătatea în muncă a avut ca rezultat  realizarea a 74 de controale, 138 de neconformități constatate, pentru acestea fiind sancționați 64 de angajatori, dintre aceștia, șase fiind amendați contravențional în total cu 21.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here