Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări au luat măsuri pentru a preveni și combate migrația ilegală și a muncii nedeclarate a străinilor, în scopul de a menține un climat de ordine și siguranță în comunitate, potrivit unui comunicat de presă remis redacției. Astfel, în prima jumătate a lunii iulie a. c., în urma acțiunilor și controalelor efectuate, cu efective proprii și în colaborare cu alte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale  și a muncii nedeclarate a cetățenilor străini au fost depistați 136 de cetățeni străini în situații ilegale. Conform IGI, dintre aceștia, 19 au fost fost îndepărtați sub escortă, iar pentru 18 reprezentanți de societăți comerciale au fost aplicate sancțiuni de nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajați, valoarea totală a amenzilor în acest ultim caz fiind de 161.500 lei. Pentru  cetățenii străini care nu au respectat legislația în domeniul migrației s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 38.000 de lei. Cei mai mulți cetățeni depistați în situații ilegale au fost depistați în municipiul București și pe raza județelor Arad, Călărași și Constanța. „Dintre aceștia, 37 nu mai aveau drept de ședere pe teritoriul țării noastre, 41 au intrat ilegal, iar 29 desfășurau activități lucrative fără forme legale. Din totalul persoanelor depistate, 29 au primit decizii de returnare și comunicări de părăsire a teritoriului României, 28 au solicitat o formă de protecție internațională, 24 au fost sancționați contravențional, iar pentru ceilalți s-au dispus alte măsuri”, mai preciza comunicatul IGI, cu sublinierea că polițiștii de la imigrări au emis 43 de avize de angajare pentru lucrători permanenți  și sezonieri, iar pentru 15 cetățeni străini au întocmit documente necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here