Organizația Municipală PNL Târgoviște are în proiect să organizeze, în perioada următoare, „o platformă de comunicare online” care să fie un instrument de a se realiza o reacție față de problemele nerezolvate, pe parcursul acestui mandat legislativ, de administrația locală târgovișteană, a declarat astăzi, în conferință de presă, președintele Organizației Municipale Târgoviște a Partidului Național Liberal (PNL), Aurelian Cotinescu. Organizația Municipală PNL Târgoviște intenționează să realizeze acest instrument și să-l lanseze „în următoarele săptămâni”, iar prin acesta cetățenii urmează să fie invitați să prezinte opinii, sugestii, astfel încât să se poată creiona, în unitate de vederi, un proiect pe termen mediu și lung pentru acest oraș. „Toți suntem târgovișteni și, înainte de toate, trebuie să ne dorim ca acest oraș să evolueze corect, real. Indiferent de ce structură politică este la conducere, important este ca noi cetățenii să reacționăm. De aceea, în momentul acesta lucrăm la o platformă de comunicare online și o să facem lansarea acesteia în următoarele săptămâni. Prin ea cetățenii vor fi invitați să vină cu păreri, cu opinii, cu sugestii, astfel încât să creionăm împreună, noi toți cetățenii, un proiect pe termen mediu și lung pentru acest oraș. Viitorul pleacă de la noi, de la fiecare cetățean în parte. Soluțiile vin de la noi”, a declarat, președintele PNL, Organizația Municipală Târgoviște, Aurelian Cotinescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here