Sindicatul Liber Învățământ (SLÎ) Dâmbovița, afiliat Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLÎ) din România, atrage atenția că la nivel de sistem „sunt chestiuni” ce țin de programul de salarizare „de la învățământ, Edusal”,  care nemulțumesc cadrele didactice. Președintele SLÎ Dâmbovița, prof. Emil Poamă, spune că Edusal-ul este „la îndemâna unor șefi din Minister (n. r. din Ministerul Educației) care îl modifică”. „Se trezesc contabilii din școli cu modificări ale Edusal -ului peste noapte și, sunt puși în situația dificilă, de altfel, de a face o serie de operațiuni pentru implementarea modificărilor respective. De cele mai multe ori modificările sunt în defavoarea noastră. Adică, în loc să pună în aplicare legile să-ți dea ce trebuie dat, se pierde ceva”, a susținut liderul de sindicat, Emil Poamă, cu sublinierea că sindicatele au transmis  solicitări privind problema Edusal, iar dacă Ministerul Educației nu va fi de acord „intenția este de a se acționa sindical, modalitatea urmând să fie stabilită ulterior”. „Este adevărat însă că în luna aceasta plățile care vor veni pe hotărârile judecătorești, vor mai calma o perioadă de timp profesorii. Probleme totuși rămân și privesc sporurile pentru personalul didactic auxiliar și cel nedidactic.  De aceea, sindicatul continuă acțiunea care să rezolve și acestor categorii problema. Este de precizat că nedidacticul, nu a luat nimic până în ianuarie acest an când s-a dat majorarea, respectiv, indemnizația de hrană și creșterea ce există pentru tot personalul didactic. Se poate aprecia că pentru personalul nedidactic lucrurile s-au mișcat, dar puțin. Didacticul auxiliar însă, rămâne cel mai năpăstuit”, ne-a declarat președintele SLÎ Dâmbovița, prof. Emil Poamă, cu precizarea că sindicatul face demersuri. „S-a făcut deja o inițiativă legislativă în Parlament. Prin aceasta se modifică articolele de lege în sensul de a se acorda și personalului didactic auxiliar un tip de spor. Nu de neuropsihic, evident. S-a înțeles că bibliotecarul, contabilul, informaticianul, laborantul, de pildă, nu sunt supuși uzurii psihice cum se întâmplă în cazul profesorilor de la catedră. Sindicatul a cerut un alt tip de spor, numit oricum, dar care să fie de 10% și, în acest fel să se rezolve și problema lor, iar sistemul de învățământ să poată funcționa corespunzător. Sperăm să se întâmple cât mai curând și, de aceea, așteptăm să fie aprobată și promulgată modificarea prin Ordonanță”, a mai spus președintele SLÎ Dâmbovița, prof. Emil Poamă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here