Medicul Adriana Bogheanu, beneficiarul proiectului privind amenajare cabinete medicale, având alături primarul comunei Brănești, Ion Preda, președintele director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Dâmbovița, dr. Cornel Crăciun, președintele Grupului de Acțiune Locală (GAL) Valea Ialomiței, Gheorghe Ana, fost deputat, au inaugurat astăzi, 11 aprilie, un nou sediu ultramodern medical privat „Clinica Medicală Dr. Bogheanu SRL -D”, realizat în cadrul programului  european „Europa Investește în Zonele Rurale”. Noua Clinică medicală se află în localitatea Brănești Grind, nr.63, este realizată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală și, cum declara medicul Primar Pediatru, dr. Adriana Bogheanu, specialist în Managementul Serviciilor de Sănătate și beneficiar al proiectului, va funcționa cu patru specializări: Medicină de Familie, Pediatrie, Cardiologie și Medicină Internă și, pe lângă, conex actului medical, „se vor realiza ecografii”. „Am făcut o investiție bună, lupt în continuare să am rezultate bune, să acordăm aici servicii de calitate pacienților eu împreună cu medicii care vor dori să se alăture echipei medicale. Era necesar un sediu în zonă pentru că oamenii au nevoie de servicii de Sănătate”, ne-a declarat dr. Adriana Bogheanu. Mulțumit de această investiție s-a declarat și primarul localității, el remarcând că s-a realizat într-un timp record, puțin peste un an, și a precizat că localitatea are peste 4000 de locuitori, iar oamenii trebuie să beneficieze de tratamente medicale de înaltă calitate. „Într-un astfel de sediu oameni vor fi bine tratați și  vor beneficia de servicii medicale de calitate”, ne-a spus edilul comunei, Ion Preda. Proiectul finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin PNDR „Schimbare Destinație Locuință și Amenajare Cabinete Activități Medicale”, construcție modernă adaptată necesităților de clinică medicală, cum ne spunea președintele, director general al CJAS Dâmbovița, dr. Cornel Crăciun, va putea primi primii pacienți după obținerea autorizațiilor: de la Direcția de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor, de la CJAS pentru medici și în final contractul cu CJAS Dâmbovița. „Așa ca timp, după cum se mișcă doamna doctor cu documentele, în circa două luni aici ar putea fi consultați primii pacienți”, spunea dr. Cornel Crăciun.  Valoare totală eligibilă a proiectului este de 70.000 de euro, din care finanțare publică prin PNDL, 70.000 de euro. La evenimentul inaugural au mai participat: deputatul, Corneliu Ștefan, președintele GAL Valea Ialomiței, Gheorghe Ana, fost deputat, având alături pe Marilena Nițoiu, evaluator proiecte și Ionuț Bocanciu, responsabil monitorizare, Constantin Oprea, consilier cu probleme de urbanism la Primăria Brănești și președintele Sindicatului Funcționarilor Publici și Administrație Publică „Forța Legii” Dâmbovița, Ion Oproiu, vicepreședinte al Confederației Naționale Sindicale Meridian, membrii din familia beneficiarului de proiect, dr. Adriana Bogheanu, alți invitați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here