Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Dâmbovița este preocupată în perioada premergătoare sărbătorilor de Paști, să asigure produse calitative pentru masa de Paști a consumatorilor. Business-ul din această perioadă este mult mai activ și, în multe situații, consumatorul poate achiziționa ușor un produs alimentar impropriu consumului și cu repercursiuni grave pentru organism. Un episod de control a vizat recent Piața „1 Mai” din orașul Titu. Directorul DSVSA Dâmbovița, dr. Sandu Tolea, ne-a declarat că așa cum se procedează în fiecare an, de sărbători piețele din județ sunt controlate și a subliniat faptul că activitatea respectivă este atributul doctorului Silvia Pop din cadrul DSVSA Dâmbovița. Controlul realizat în piața din orașul Titu a fost decis la nivel de conducere a DSVSA Dâmbovița, spune dr. Sandu Tolea, cu precizarea că a fost demarat după o sesizare ce a ajuns „transmisă pe Call Center E-mail”. „O doamnă a cumpărat niște organe de miel din Piața  Titu, organe care erau parazitate. Doamna doctor a mers la fața locului și a găsit un comerciant din zona Bran – Rucăr care avea o vitrină frigorifică dar vindea pe platoul orașului Titu unde este interzis. Comercializarea produselor de origine animală și non animală se face numai în unități autorizate sanitar veterinar și înregistrate sanitar veterinar”, a explicat directorul DSVSA Dâmbovița, dr. Sandu Tolea. „Au fost ceva discuții acolo. Am sesizat și organele de poliție, după care am luat legătura cu primăria orașului Titu”, a adăugat, dr. Sandu Tolea. Acesta a mai spus că, în cadrul discuției, i-a reamintit edilului de la Titu, Traian Niculae, că legislația în vigoare prevede că în astfel de sărbători este necesar să se notifice DSVSA Dâmbovița „precum că în perioada imediat următoare se pune la dispoziția comercianților de produse tradiționale românești o porțiune din hala pieței” pentru sărbătoarea respectivă, în acest caz sărbătoarea de Paște și a arătat că este interzis comerțul pe stradă. „Noi (n.r. DSVSA Dâmbovița) vom da un aviz temporar”, a mai spus dr.Sandu Tolea care a precizat că pe baza avizului produsele sunt monitorizate. Din expunere rezultă indubitabil, de altfel, că sunt multe aspecte de corectat pentru a nu mai lăsa loc de interpretări care, de regulă, crează haos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here